joi, 31 octombrie 2013

Scrisoare trimisă căpităniei portului Constanţa...

Căpităniei portului Constanţa


Vă scriu încă de-acuma ca să n-aveţi motive
Să nu daţi curs umilei şi simplei mele cereri,
Nu inventaţi nici scuze nici alte directive,
Sustrageri sau absenţe sau ridicări din umeri,

E încă primăvară şi încă e devreme,
Nu mai e chip să spuneţi că nu v-am anunţat,
Mutaţi odată marea să n-am de ce mă teme;
Mi-am luat bilet prin august – concediu meritat.

Răbdarea-mi pe sfârşite, sensibil mai există,
Căci de juma’ de secol povestea se repetă:
Eu vă tot scriu mutaţi-o”, voi mie tot „rezistă”
Şi mă tot fierbe marea, grozavă şi secretă.

Şi-n sinea-mi generoasă vă tot găsesc răgaz,
Răbdarea-mi masochistă mă dăinuie vizibil,
Mutaţi odată marea şi-mi construiţi zăplaz,
Că-n largu-i şi-n albastru-i, mă chinuie teribil.

Cu valurile-i ample mă vântură-n avuturi
Şi mă tot dezveleşte de orice apărare,
Lăsaţi nisip în locu-i şi scoici şi peşti şi luturi
Şi puneţi roţi, de pildă, sau aripi la vapoare.

Şi daţi locuri de muncă sărmanelor sirene
Refugiate-n grabă prin casnice acvarii,
Puneţi rechinii-n Nistru şi terţele balene
Şi, dacă nu-şi fac treaba, puneţi şi calamarii.

Mutaţi-o prin deşerturi, căci ălora li-i sete,
N-o să le prisosească – prea lată şi prea lungă –
Şi gurilor deschise, prea largi şi prea încete,
Se poate, marea noastră, să nici nu le ajungă.

Faceţi cum ştiţi mai bine, dar marea să dispară,
Să nu mă mai îndemne, învins, la pozie,
Nu vreau şi anul ăsta, prea dulce, prea amară
Să-mi tulbure beţia pe-o plajă-n Eforie.

Nu căutaţi eschive prin oamenii de frunte,
Nu apelaţi la pile că nu-i eficient,
Căci, altfel, tot concediul am să mi-l fac la munte
Şi-atunci, în plenul verii, mă pierdeţi de client!

Ciprian Nedelcu


miercuri, 30 octombrie 2013

Omagiu adus celor mai mari titani ai românismului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Omagiu celor doi…

N-am fost nicicând mai vii și mai aproape,
Decât atunci când ne-ați chemat voi doi,
Cum de-a putut, pământul țării, să vă-ngroape
Și să ne lase-atât de surzi și-atât de goi?

Vă plângem toți pe-aici, bătrânii și copiii,
Și tinerii uniți de-al vostru cântec,
Cei mai frumoși ați fost, din fiicele și fiii,
Pe care-i poartă, maica Românie-n pântec.

Ați fost Adam și Eva renăscării noastre,
Până și orbilor le-ați arătat că suntem frați,
Părinți ne-ați fost, cu glasurile voastre,
Și-acum ne sunteți numai… răposați.

Și, poate Domnul, vocile frumoase,
Să  vi le-asculte mai de-aproape, ar fi vrut…
Ne-ați dăruit iubiri și zâmbete duioase,
Și-un pod de cântece, de-a pururi, peste Prut.

Și, cum își plâng păstorii, doinele, la munte,
Eu te blestem, nevrednic neam autohton,
Cu toți ai tăi mai buni și mai de frunte,
Să-ți plângi de-a pururi Doina… și Ion!


                                      *Celor mai frumoase voci, Doina și Ion Aldea Teodorovici.


Ciprian Nedelcu